miercuri, 22 ianuarie 2014

A cata oara o fi reusit?!?



Ce coincidență: în Botswana se dau salariile în aceeași monedă ca la noi.

*****

Arunc întotdeauna gunoiul în containerele de colectare selectivă a deşeurilor: hârtia la “Hârtie”, sticlele goale la “Sticlă”, iar roşiile şi ardeii la “Plastic”.

*****

Mai devreme m-am certat cu un tip la bar și s-a încordat la mine. M-am ridicat frumos de pe scaun și i-am zis:
- Fraiere, vezi-ți de treabă că io am fost în armată în Afganistan și am omorât oameni!
Nevastă-mea s-a uitat la mine și mi-a zis cu jumătate de gură:
- Iubitule, dar tu ai fost bucătar în Afganistan…
- Da dragă, dar știi cum gătesc eu…”

marți, 21 ianuarie 2014

Inca o metoda de trezire!



- De ce fac oltenii mămăliga în tigaie?
- Să încapă în diplomat.

*****

Un grup de cercetători scriu o carte, de 300 de pagini, un compendiu de fizică cuprinzând toate cunoştinţele din domeniu. Se hotărăsc să facă un sondaj ca să afle în cât timp o vor învăţa studenţii. Merg mai întâi la francezi şi ăştia zic că o învaţă în 4 luni ! Apoi merg în Germania şi nemţii spun că o învaţă în 2 luni ! Şi în final ajung în România,într-un cămin studenţesc unde toţi erau beţi morţi !
Îl trezesc pe unul şi îl întreabă :
"În cât timp reuşeşti să înveţi toată cartea asta ?" şi studentul nostru : "BUUEEEYYYY, SCULAREA ! MÂINE AVEM EXAMEN !!!!"

*****

Un american care aduna fier vechi a dat peste un seif plin cu lingouri de aur. Iar la noi, un român care aduna fier vechi a dat la un moment dat peste călătorii din trenul pe care tocmai îl dezmembra.

luni, 20 ianuarie 2014

Cine are nevoie de ceas desteptator!?!



Soţia mea mi-a spus că divorţează, din cauza obsesiei mele pentru telenovele.
Dacă mă va părăsi sau nu… Aflaţi săptămâna viitoare!

*****

Dragi femei, nu duceţi bărbaţii până la fierbere… Se pot evapora!

*****

Două blonde după examenul pentru permis auto:
- Ei, cum a fost la examenul de şofat?
- Păi, am picat…
- Cum aşa?
- Am ajuns la o intersecţie cu sens giratoriu şi acolo era un semn pe care scria 30. Am încercuit sensul de 30 de ori şi… am picat.
- Aha, sigur că te-ai încurcat la numărătoare…

vineri, 17 ianuarie 2014

Suplimentul de vineri

La şcoală au fost montate cuiere la garderobă. Sub cuiere un afiş: “Doar pentru profesori!”.
Ziua următoare cineva lipeşte un bilet alături : “Dar pot fi atârnate şi haine”

*****


*****

Soţia se duce la poliţie şi reclamă că soţul ei n-a mai venit acasă de trei zile. Cere să fie căutat.
- Soţul dumneavoastră are vreun semn particular? întreabă poliţistul.
- Dacă mi-l aduce-ţi acasă, o să aibă!

*****


*****

- Trebuie să vă iau tensiunea.
- Domn doctor și ieri mi-ați luat-o.
- Și cât a fost?
- Zece lei! Azi e mai scumpă?

*****


*****

Tipuri de femei:
- Femeia purice – sare din pat în pat!
- Femeia tergal – oricât ai mototoli-o nu se şifonează!
- Femeia ceapă – când o dezbraci… te apucă plânsul!

*****


*****

- Care este viteza femeilor în mall?
- În medie cu 300 de euro la oră.

*****


*****

Ion şi Gheorghe merg la vânătoare de păsări sălbatice. Ion vede o raţă. Trage în ea. Gheorghe vede şi el o raţă. Trage în ea. Apoi, peste ei trece un deltaplan. Ion:
- Gheo, ştii ce pasăre îi aia?
- Nu, da eu o împuşc!… Pac!
- Şi eu!… Pac!
- Ei, Gheorghe, ştii ce-a fost aia?
- Nu ştiu, da’ măcar bine că i-a dat drumul bietului om!

*****


*****

- Iubitule, spune-mi o poveste de seară…
- Te iubesc. Hai, dormi.

E greu pe scari...



Bulă intră vesel în birou şi strigă:
- Soţia mea a născut un băiat!
Şeful se uită mirat la el şi zice:
- Bănuieşti pe cineva?

*****

Vine o blondă la bărbată-su şi-i spune:
- Uraaa! Am trecut testul de conducere!
- Minunat! Pe unde te-a dus?
- Mai întâi la o băutură în club, apoi în fabrica aia părăsită de la marginea oraşului…

*****

“Munca-i muncă dar trebuie să ne mai şi relaxăm” s-a gândit Ion la unu noaptea şi, lăsând bormaşina din mână, începu să cânte la vioară.