vineri, 17 iulie 2015

Suplimentul de vineri

- Alinuţo, află că tu eşti singura mea pasiune!
- Costele, mă, tu ţi-ai vândut maşina!?

*****


*****

Leneşul are totdeauna chef să facă ceva, dar începând de mâine.

*****


*****

Recent mi-am pierdut soacra din cauza bolii Alzheimer.
Habar n-am unde am lăsat-o…

*****



*****

 - Azi noapte m-a atacat un hoţ pe stradă. Era trecut de miezul nopţii, mă întorceam singur de la nişte amici.
- Şi ce-ai păţit?
- Dacă-ţi spun, n-o să mă crezi. M-a somat. Eu nu aveam nimic la mine, nici măcar ceasul. M-a controlat. În final, vazand că n-am nici un sfanţ şi de pe legitimaţia de serviciu că sunt funcţionar de stat, mi-a dat o hârtie de zece lei, spunându-mi:
- Ia un taxi, amărâtule, să nu te mai atace cineva!

*****


*****

Un canibal la o morgă:
- Vreau şi eu un om.
Administratorul îngrozit:
- Vai domnule, nu se poate aşa ceva!
- Vă rog, vin dintr-o călătorie obositoare. Măcar o mână!
- Nu se poate, domnule. Oamenii vin, iau morţii, îi îngroapă sau îi incinerează.
- Da!? Atunci îmi daţi măcar puţină cenuşă să-mi fac un ness?

*****


*****

Un popă îl ia pe Bulă, să-l ajute la săpat în grădină aşa că îl ia şi îl duce în spatele casei să îi arate pogonul ce îl au de dat gata după care îl trimite în casă să ia două sape. Se duce Bulă în prispă şi dă cu ochii de cele două fete gemene ale preotului, nişte ţărăncuţe zdravene şi frumoase de ţi se ridica… (părul) măciucă. Bulă îşi ia inima în dinţi:
- M-o trimis părintele şi mi-o dat însărcinare să vă regulez!
Fetele: – Nu-i adevărat!
Bulă scoate capul după colţul casei şi strigă:
- Pe amândouă, părinte?
Părintele:
- Pe amândouă!

*****


*****

În viaţă totul se măsoară în bani. Iar ce nu se poate măsura în bani, se măsoară în centimetri!

joi, 16 iulie 2015

Greu mersul pe sarma



Nevastă-mea mi-a spus că-şi face bagajele şi pleacă dacă nu încerc s-o ajut mai mult aşa că i-am dat jos valizele de pe ultimul raft de sus.

*****

 - Ai făcut curat? o întreb pe nevastă-mea.
- Bineînţeles c-am făcut curat! a ţipat la mine. Cine altcineva s-o facă? Doar nu tu, nu-i aşa? Bineînţeles că nu tu, tu doar o freci aiurea p-aici. Nu ajuţi la curăţenie, nu m-ajuţi la bucătărie, nu ai grijă de copii… nici măcar câinele nu-l scoţi p-afară!
- Bine, bine,… ai văzut cumva o foaie de hârtie pe undeva? am intrebat-o. Aveam nişte planuri şi o schiţă.
- Aha, domnul inteligent s-a apucat de planuri şi schiţe acum… nu, n-am văzut schiţele tale idioate.
- La naiba… urma să tai copacii şi florile din curte şi să pavez.
- Să pavezi?!, strigă ea. Doar peste cadavrul meu!
- Aha! Deci chiar ai văzut planurile mele!

*****

Mecanicul tocmai termina de reparat maşina unei blonde. Îi spune ajutorului:
- Dane, dă-mi te rog lubrifiantul!
- Aoleu, zice blonda, nu se poate plăti cu bani?

miercuri, 15 iulie 2015

Funny Compilation 19/2015



Atunci când vrei să legi două idei dar nu eşti capabil, trebuie să spui: “în altă ordine de idei…”

*****

Un soţ se laudă unui prieten:
- În sfârşit am ajuns şi eu cineva!
- Da!? Cum aşa!?
- Păi, am venit aseară acasă şi soţia mi-a spus chiar de când am intrat pe usă: “Cineva trebuie să ducă gunoiul!”

*****

O femeie are o ceartă cu prietenul ei, iar la final aceasta îi strigă:
- Pleacă! Dispari din casa asta!
Resemnat, tânărul se îndreaptă spre uşă, dar femeia continuă:
- Sper să mori! Să mori încet şi în chinuri!
Tânărul se întoarce spre ea şi întreabă… nedumerit:
- Deci, acum vrei să rămân?

marți, 14 iulie 2015

Adevarata magie!



Soţia se întoarce de la cumpărături şi-i spune soţului:
-Am două veşti pentru tine. Cea proastă: am cheltuit toţi banii. Cea bună: te iubesc aşa sărac cum eşti!


*****

- Aveţi şampon?
- De ouă.
- Şi pe cap cu ce mă spăl?


*****

Soţul: – Sunt atât de stresat când fac sex, mă gândesc tot la serviciu…
Soţia: – Hmm,… la care dintre colege?

vineri, 10 iulie 2015

Suplimentul de vineri

Mare şedinţă la sediul poliţiei. Comandantul zice:
- Mâine avem tragere aşa că vom merge cu un camion cu remorcă. Ofiţerii vor merge în camion şi subofiţerii în remorcă. Plecarea camionului va fi la ora şapte. Sunt ceva întrebări?
- Da, zice un subofiţer, remorca la ce oră pleacă?
 
*****
 
 
*****
 
Plimbându-ma prin parc văd un băieţel de 5-6 anişori stând singurel şi plângând:
- Băieţaş, dă-mi adresa ta să te duc acasă! O ştii?
- Da, îmi răspunse el printre sughiţuri :
gigi-cel-mic@yahoo.com.
 
*****
 
 
*****
 
Deviza unui psihiatru:
– Nu există oameni sănătoși, există numai neconsultați!
 
*****
 
 
*****
 
Un individ cu un câine după el intră într-un bar şi comandă o bere zicând:
- Am un câine foarte deştept!
După ce primeşte berea continuă:
- Câinele meu este cel mai inteligent!
Lumea din jur se uita deja urat la el. Paharul s-a umplut de tot cand el repetă obsesiv:
- Câinele meu vorbeşte!
- Dar, bine, omule, ne crezi tâmpiţi?! Cum să vorbească un animal?
- Hai să facem pariu! Voi îi puneţi o întrebare şi dacă nu răspunde mă scoateţi de aici în şuturi însă dacă răspunde, faceţi cinste!
- Bine, mă! Ia să vedem! Mă animalule, cum se cheamă chestia aia din piele cu care ţii calul?!
Câinele se uită în ochii lor şi zice:
- Ham!
- Ăsta a fost un lătrat!
Şi-l scot în suturi pe individ afară. Câinele se duce docil după el şi după ce dau amândoi colţul întreabă:
- Trebuia să spun căpăstru?
 
*****
 
 
*****
 
Alinuţa: – Nu vreau să mai vină bunica la noi!
Tata: – De ce? Doar ca orice bunică are grijă de tine şi îţi aduce în fiecare seară câte un pahar cu apă!
Alinuţa: – Da, dar orice bunică nu-şi scoate proteza din el!
 
*****
 
 
*****
 
- Spuneţi-ne doamnă, ca să ne fie uşoară căutarea, soţul dumneavoastră are ceva semne particulare?
- Încă nu, dar o să aibă imediat ce-l aduceţi acasă.
 
*****
 
 
*****
 
- Nu ma pot căsători cu bărbatul pe care mi l-aţi ales voi! E prea bătrân !
- Ei, şi, ripostează mama, doar nu trebuie să-l fierbi…